Coincidenta

Seara şi-a lăsat stelele să curgă încet spre marginile oraşului aglomerat de zgomot.
- Totu-i banal şi poţi să nu mă crezi, dar să ştii că aşa este.
- Cum adică?
- Poţi să priveşti în jurul tău şi să vezi aceiaşi oameni, cu aceleaşi expresii ale feţelor. Nimic schimbător. Nici măcar copiii. Zâmbetul lor este mortal de monoton. Nu au nimic din ce ar trebui să aibă un copil. La fel şi bătrânii. Încărunţiţi de vremea ce s-a aşezat comod pe frunţile lor. Iar tu, văd că şi tu te încrunţi, deşi tu nu îi înţelegi, nu-i cunoşti, nu i-ai văzut în viaţa ta.
Şi a plecat. M-a lăsat să-mi caut gândurile printre picăturile de apă ce se aruncau din fântână. M-am aşezat cu grijă pe marginea unei bănci din apropiere şi mă gândeam. Nu ştiu la ce, ochii mei fugeau de pe o figură a unui om, pe alta. Toate erau, într-adevăr la fel. Nimic nu se schimba.
- Lumea va crede că suntem certaţi, îmi spuse un bătrân aşezat lângă mine. Părul lui cărunt curgea pe umerii-i groşi, iar buzele se vedeau greu printre firele ninse ale bărbii. Ţine în mână un trandafir roşu. Se uită la mine.
- Ce să-i faci, i-am răspuns, dacă se vor uita la noi poate vor crede chiar asta.
- Păcat. Crezi că acest fir ar putea face acest sentiment să dispară?
- Poate, dar nu acum, poate altă dată.
- Da, ai dreptate.
S-a ridicat, a făcut doi paşi, după care s-a întors la mine şi mi-a spus:
- Mulţumesc. Mi-ai dăruit o seară minunată.

кукла